01:04
Îmi place Tudor Chirilă, cafeaua și
chitara. Evident pe lângă cele spuse, multe altele. Îmi place de asemenea și
blogul pe care îl scriu. Blogul meu este o poveste nu o temă. Ăsta este și
motivul pentru care nu postez zilnic. Scriu atunci când simt nevoia să-mi spun
o parte din poveste, nu să-mi rezolv o temă!
Povestea...O noțiune vagă și în același
timp atât de complexă. Mijloc de a transmite un mesaj sau mijloc de a te
deschide. Cheia unei povești bune? Sinteza, concisul și exactul.
Scriam în posturile anterioare despre faptul
că nimeni nu mai are timp de nimic. Până și atunci când ne privim pe noi
înșine, în oglindă, o facem pe fugă. Totuși, avem un noroc incredibil noi
oamenii ! Ne putem adapta. O calitate esențială, astăzi.
Spuneți-vă povestea dar faceți-o exact. Nu o
luați pe ocolite și în nici un caz nu denaturați. "Dezbrăcați-vă,
complet!"
Globalizarea a adus odată cu ea și
stereotipii. Ca de exemplu discursurile motivaționale, lansate în filmele
americane.Scena aia din vestiar. Este pauza unui meci de fotbal, baseball sau
orice alt sport. Echipa este condusă iar antrenorul le ridică moralul
băieților. Filmul are happy-end și toată lumea e fericită. A prins în rândul
tinerilor. Acum oricine poate vorbi câteva minute, dar puțini sunt cei care o
fac din plăcere și nu pentru a da bine.
Viteza asta pe care chiar noi o dezvoltăm m-a
adus și pe mine într-un stadiu grav de frenetism. Un tip cu un tată care este
mânat de ordine și care face lucrurile domol. Uneori îi invidiez răbdarea dar
pe de altă parte mă bucur că m-am adaptat vitezei. Compromisul? Sintetizarea a
orice!
Facebook. Sintetizarea stărilor, poveștilor
etc. Cum îți poți spune povestea, când alți o sută postează în același
timp? Tudor Chirilă spunea despre
Facebook: "Eu nu pot să-mi spun povestea într-un mod mai complex poate
chiar mai creativ. Sunt obligat să pun o poză, să share-uiesc ceva, ceea ce s-ar părea că mă face interesant dacă
cineva se uită vreodată în feed-ul meu. Pe dracu ! Nu se uită nimeni în feed-ul meu istoric, foarte rar.
Oamenii sunt ai prezentului!"
Dacă eu mă întâlnesc pe stradă cu unul dintre
voi, cum va veți spune povestea? Veți începe pur și simplu? Evident că nu. Poate pe Facebook este mai
ușor căci acolo suntem învățați să ne prezentăm sub forma unui CV. Un CV în
propoziții și emoticoane. Dar în spatele acelui CV, ce poveste stă ?
Care sunt șansele reușitei de a ne afirma cu adevărat ? Exceptând gesturile.
Tequila și iarbă nu sunt soluția pentru a ieși din rând.
Singura soluție este să facem ceva cu adevărat
remarcabil ! Ceva palbabil, memorabil, nu doar pentru noi ci și pentru cei ce
ne urmează. Mă refer la ideea de a lasă ceva în urmă noastră.
Tequila și iarba, o spun din nou, nu sunt soluția. Să fii tu cel care intră gol
în mare, din tot grupul de prieteni, nu e decât o aminitre însă nu ceva
memorabil. E adevărat, este o amintire a adolescenței, o perioadă alminteri
frumoasă dar...
Cel mai
frică îmi este de standardizare.
Mă refer la standardizarea poveștii. Modul în
care tindem să apreciem. Prin "like-uri"! Like-ul nu îți dă
posibilitatea de a plăcea ceva mai mult sau mai puțin. Like-ul este universal.
Dacă ai și o părere de spus vei lasă un comentariu ulterior postului. Găsești
câțiva ce sunt de acord cu ține și lasă și ei un comentariu:
"subscriu!". Poate prea obosiți să-și mai pună amprenta sau să mai
adauge ceva. Sau poate cu exact aceeași părere ca și tine. Puțin probabil!
Sute de comentarii dar niciodată interacțiune
sau dialog.
Afirmă-te și spune-ți povestea, nu o fă în
van. Nu o fă pentru "trend". Spune-ți povestea cui trebuie iar atunci
când o faci, dezbracă-te complet !
Tudor Chirilă: " Viitorul comunicării
sunt poveștile bine spuse. Acum avem sute și mii de mijloace, povestea e veche
de când lumea și acum e la îndemână tuturor. Deci...?"
