Să fi fost prin anul 2000 la finalul ultimului meu an de grădiniță...serbarea la care, toți trebuie să învățam o poezie și să tremurăm de emoții, cu gândul că o să uităm tot și o să facem toată serbarea de...Că să nu mai zic de părinții care ar fi intrat în pământ de emoție de acolo din spatele camerei video cu care înregistrau momentul de glorie al odraslelor lor. Așa cum pentru fiecare regulă există o excepție, așa și pentru serbarea mea a existat o educatoare cu o idee mai bună decât cea cu recitatul de poezie și mâncatul de fursecuri la final. 

 O femeie la 30-35 de ani, blondă cu buzele subțiri și destul de înaltă. Alminteri o femeie de treabă dar cam...dură pentru niște copii de 5-6 ani.  Doamna S.(educatoarea blondă despre care am spus mai sus) iubea telenovelele, altfel nu îmi explic dânsul pe care toată grupă mea l-a "executat" la acea serbare. Ghiciți ce? Dansul era din telenovela "Clona"! 

 "Cine ar fi crezut...?"

 

   Back forward pe la mijlocul ultimului an de grădiniță...

 Să fi fost toamnă și mie să mi se fi pus pata pe o blondă îmbrăcată într-un trening roz (unul din ăla pufos). Să ți se pună pată la vârstă de 5 ani e destul de exagerat spus, dar "cine ar fi crezut...?"

 Tipa, mă rog fetița era genul ăla care te făcea să te plimbi după ea cu creioane și să o rogi să le folosească pe ale tale că sunt mai de calitate decât ale colegului. Sau că verdele tău e mai verde decât al lui Ionuț de la ultima măsuță.

  Ce poate fi mai inocent și mai drăguț decât o fetiță blondă, într-un trening roz, zbenguindu-se pe acolo și prefăcându-se că dansează?! Va zic eu ce: Un băiețel ce o întreabă dacă vrea să fie prietena lui iar fetița să spună :"Da"! Well...I'm that litta' bastard! "Cine ar fi crezut...?"

 Eu eram tipul care se pupa pe obraz pe ascuns cu blonda în trening roz ce se zbenguia pe acolo. Mă simțeam inferior ei (pe atunci nu îmi dădeam seama, nici nu știam ce înseamnă inferior, dar reflectând după ani...). Mă făcea să mă îndoiesc de mine, pentru prima oară în viață. Mă gândeam că poate nu mă place. Pe atunci a plăcea pe cineva era egal cu a te căsători cu acel cineva, că să înțelegeți cât de important era. Era prima mea prietenă din viață, trebuia să iasă perfect, corect?

 Așa s-a și întâmplat, mica noastră idilă s-a oficializat și la finalul anului am fost puși să dansăm împreună,eram un mic cuplu, ce dracu!

  Îmi aduc aminte, atunci, când dansam, în mintea îmi spuneam numai să nu îmi transpire palmele că mă fac de... Una peste alta totul ieșise bine...Educatoarea ne-a felicitat iar apoi am plecat acasă, nu înainte să o pup pe obraz.

This little bastard nu s-a mai întors niciodată la ea...pentru că grădiniță se terminase nu pentru că eram un nemernic.

 

 Iar acum vine partea în care expresia "cine ar fi crezut..?" o să se potrivească "mănușa" situației!

 

 Mergem pe repede înainte până în zilele noastre:

     Nu mă gândeam la 5 ani, că Zuckerberg îi va ajuta pe ăia doi mici (blonda și that litta' bastard) să se mai găsească după 13 ani și să se mai întrebe: "Ce mai faci,îți mai aduci aminte?..."

 *Zuckerberg-fondatorul Facebook

 

 V-am promis un final destul de interesant: După 13 ani, that little bastard a aflat că tipa nu știa cum să îi între în grații, ba mai mult, se gândea că vrea să îl vadă și a două zi...Tot după 13 ani a aflat și faptul că, uneori, când ea era acasă și nimeni nu o vedea, închidea ochii și dansa imaginându-și că, într-o zi la grădiniță, that little bastard o va vedea, impresionat fiind.

 "Cine ar fi crezut că....tipa blondă mică de la grădiniță, după câțiva ani s-a apucat de dans de performanță....?"'

 

 Nu de alta, dar îmi era dor de copilăria mea...

 

     Să fi fost prin anul 2000 la finalul ultimului meu an de grădiniță...serbarea la care, toți trebuie să învățam o poezie și să tremurăm de emoții, cu gândul că o să uităm tot și o să facem toată serbarea de...Că să nu mai zic de părinții care ar fi intrat în pământ de emoție de acolo din spatele camerei video cu care înregistrau momentul de glorie al odraslelor lor. Așa cum pentru fiecare regulă există o excepție, așa și pentru serbarea mea a existat o educatoare cu o idee mai bună decât cea cu recitatul de poezie și mâncatul de fursecuri la final. 

 O femeie la 30-35 de ani, blondă cu buzele subțiri și destul de înaltă. Alminteri o femeie de treabă dar cam...dură pentru niște copii de 5-6 ani.  Doamna S.(educatoarea blondă despre care am spus mai sus) iubea telenovelele, altfel nu îmi explic dânsul pe care toată grupă mea l-a "executat" la acea serbare. Ghiciți ce? Dansul era din telenovela "Clona"! 

 "Cine ar fi crezut...?"

 

   Back forward pe la mijlocul ultimului an de grădiniță...

 Să fi fost toamnă și mie să mi se fi pus pata pe o blondă îmbrăcată într-un trening roz (unul din ăla pufos). Să ți se pună pată la vârstă de 5 ani e destul de exagerat spus, dar "cine ar fi crezut...?"

 Tipa, mă rog fetița era genul ăla care te făcea să te plimbi după ea cu creioane și să o rogi să le folosească pe ale tale că sunt mai de calitate decât ale colegului. Sau că verdele tău e mai verde decât al lui Ionuț de la ultima măsuță.

  Ce poate fi mai inocent și mai drăguț decât o fetiță blondă, într-un trening roz, zbenguindu-se pe acolo și prefăcându-se că dansează?! Va zic eu ce: Un băiețel ce o întreabă dacă vrea să fie prietena lui iar fetița să spună :"Da"! Well...I'm that litta' bastard! "Cine ar fi crezut...?"

 Eu eram tipul care se pupa pe obraz pe ascuns cu blonda în trening roz ce se zbenguia pe acolo. Mă simțeam inferior ei (pe atunci nu îmi dădeam seama, nici nu știam ce înseamnă inferior, dar reflectând după ani...). Mă făcea să mă îndoiesc de mine, pentru prima oară în viață. Mă gândeam că poate nu mă place. Pe atunci a plăcea pe cineva era egal cu a te căsători cu acel cineva, că să înțelegeți cât de important era. Era prima mea prietenă din viață, trebuia să iasă perfect, corect?

 Așa s-a și întâmplat, mica noastră idilă s-a oficializat și la finalul anului am fost puși să dansăm împreună,eram un mic cuplu, ce dracu!

  Îmi aduc aminte, atunci, când dansam, în mintea îmi spuneam numai să nu îmi transpire palmele că mă fac de... Una peste alta totul ieșise bine...Educatoarea ne-a felicitat iar apoi am plecat acasă, nu înainte să o pup pe obraz.

This little bastard nu s-a mai întors niciodată la ea...pentru că grădiniță se terminase nu pentru că eram un nemernic.

 

 Iar acum vine partea în care expresia "cine ar fi crezut..?" o să se potrivească "mănușa" situației!

 

 Mergem pe repede înainte până în zilele noastre:

     Nu mă gândeam la 5 ani, că Zuckerberg îi va ajuta pe ăia doi mici (blonda și that litta' bastard) să se mai găsească după 13 ani și să se mai întrebe: "Ce mai faci,îți mai aduci aminte?..."

 *Zuckerberg-fondatorul Facebook

 

 V-am promis un final destul de interesant: După 13 ani, that little bastard a aflat că tipa nu știa cum să îi între în grații, ba mai mult, se gândea că vrea să îl vadă și a două zi...Tot după 13 ani a aflat și faptul că, uneori, când ea era acasă și nimeni nu o vedea, închidea ochii și dansa imaginându-și că, într-o zi la grădiniță, that little bastard o va vedea, impresionat fiind.

 "Cine ar fi crezut că....tipa blondă mică de la grădiniță, după câțiva ani s-a apucat de dans de performanță....?"'

 

 Nu de alta, dar îmi era dor de copilăria mea...