12:53
Obișnuiam și v-am obișnuit să scriu și să citiți despre
povești interesante cu cuvinte sofisticate și final neașteptat. De data asta am
o simplă poveste cu cuvinte la fel de simple și un final neașteptat.
Să fi fost prin
anul 2000 la finalul ultimului meu an de grădiniță...serbarea la care, toți
trebuie să învățam o poezie și să tremurăm de emoții, cu gândul că o să uităm
tot și o să facem toată serbarea de...Că să nu mai zic de părinții care ar fi
intrat în pământ de emoție de acolo din spatele camerei video cu care
înregistrau momentul de glorie al odraslelor lor. Așa cum pentru fiecare regulă
există o excepție, așa și pentru serbarea mea a existat o educatoare cu o idee
mai bună decât cea cu recitatul de poezie și mâncatul de fursecuri la final.
O femeie la 30-35 de
ani, blondă cu buzele subțiri și destul de înaltă. Alminteri o femeie de treabă
dar cam...dură pentru niște copii de 5-6 ani.
Doamna S.(educatoarea blondă despre care am spus mai sus) iubea
telenovelele, altfel nu îmi explic dânsul pe care toată grupă mea l-a
"executat" la acea serbare. Ghiciți ce? Dansul era din telenovela
"Clona"!
"Cine ar fi
crezut...?"
Back forward pe la
mijlocul ultimului an de grădiniță...
Să fi fost toamnă și
mie să mi se fi pus pata pe o blondă îmbrăcată într-un trening roz (unul din
ăla pufos). Să ți se pună pată la vârstă de 5 ani e destul de exagerat spus,
dar "cine ar fi crezut...?"
Tipa, mă rog fetița
era genul ăla care te făcea să te plimbi după ea cu creioane și să o rogi să le
folosească pe ale tale că sunt mai de calitate decât ale colegului. Sau că
verdele tău e mai verde decât al lui Ionuț de la ultima măsuță.
Ce poate fi mai
inocent și mai drăguț decât o fetiță blondă, într-un trening roz, zbenguindu-se
pe acolo și prefăcându-se că dansează?! Va zic eu ce: Un băiețel ce o întreabă
dacă vrea să fie prietena lui iar fetița să spună :"Da"! Well...I'm
that litta' bastard! "Cine ar fi crezut...?"
Eu eram tipul care se
pupa pe obraz pe ascuns cu blonda în trening roz ce se zbenguia pe acolo. Mă
simțeam inferior ei (pe atunci nu îmi dădeam seama, nici nu știam ce înseamnă
inferior, dar reflectând după ani...). Mă făcea să mă îndoiesc de mine, pentru
prima oară în viață. Mă gândeam că poate nu mă place. Pe atunci a plăcea pe
cineva era egal cu a te căsători cu acel cineva, că să înțelegeți cât de
important era. Era prima mea prietenă din viață, trebuia să iasă perfect,
corect?
Așa s-a și întâmplat,
mica noastră idilă s-a oficializat și la finalul anului am fost puși să dansăm
împreună,eram un mic cuplu, ce dracu!
Îmi aduc aminte,
atunci, când dansam, în mintea îmi spuneam numai să nu îmi transpire palmele că
mă fac de... Una peste alta totul ieșise bine...Educatoarea ne-a felicitat iar
apoi am plecat acasă, nu înainte să o pup pe obraz.
This little bastard nu s-a mai întors niciodată la
ea...pentru că grădiniță se terminase nu pentru că eram un nemernic.
Iar acum vine partea
în care expresia "cine ar fi crezut..?" o să se potrivească
"mănușa" situației!
Mergem pe repede
înainte până în zilele noastre:
Nu mă gândeam la
5 ani, că Zuckerberg îi va ajuta pe ăia doi mici (blonda și that litta'
bastard) să se mai găsească după 13 ani și să se mai întrebe: "Ce mai
faci,îți mai aduci aminte?..."
*Zuckerberg-fondatorul Facebook
V-am promis un final
destul de interesant: După 13 ani, that little bastard a aflat că tipa nu știa
cum să îi între în grații, ba mai mult, se gândea că vrea să îl vadă și a două
zi...Tot după 13 ani a aflat și faptul că, uneori, când ea era acasă și nimeni
nu o vedea, închidea ochii și dansa imaginându-și că, într-o zi la grădiniță,
that little bastard o va vedea, impresionat fiind.
"Cine ar fi
crezut că....tipa blondă mică de la grădiniță, după câțiva ani s-a apucat de
dans de performanță....?"'
Nu de alta, dar îmi
era dor de copilăria mea...
11:55
Scurt intro sau de unde am luat ideea asta: Recent l-am descoperit pe Andrei Ciobanu printr-o poveste pe care el a scris-o. Folosea o tehnică ce mi-a plăcut foarte mult. Folosea o anume melodie pentru a descrie o stare, toate astea în timp ce tu citeai.
Oprește melodia atașată blog-ului și dă-i play ăsteia :https://www.youtube.com/watch?v=450p7goxZqg(John Legend-All of me)
Să nu te prindă ploaia și sărbătorile singur! Da, și când spun singur nu mă refer la persoana care să-ți țină umbrelă în cazul ploii. Mă refer la "ea" sau "el". Toți avem o "ea" sau un "el" ce ne fac să dansăm în ploaie.
În principiu dragostea e un lucru destul de mișto. Îți da planurile și gândirea peste cap, te face să o vezi cu mult mai frumoasă și te face să îi accepți defectele pe care oricum mai devereme sau mai târziu le vei iubi. Când spun că te face să o vezi cu mult mai frumoasă defapt mă refer la faptul că, dragostea te face să le observi. Ea a fost întotdeauna frumoasă căci la început ai plăcut-o nebunește ulterior atașându-te și mai apoi iubind-o.
Dimineața, pentru ea părul i se pare că nu îi stă în nici un fel și este o adevărată povară. Pentru noi, este locul perfect în care să ne lăsăm degetele libere, enervând-o cu stângăcia noastră atunci când mai agățăm un fir de păr. Se enervează și crede că glumim, nu înțelege cum putem să îi spunem că este frumoasă când ea de abia s-a trezit.
În principiu diminețile cu ea sunt mișto. Pot să mă bucur de părul ei până când îmi aruncă o privire și hotărâtă îmi spune: "vreau o cafea". O las să se ridice înaintea mea, astfel pot să o privesc în toată splendoarea cum își da cearceaful la o parte și îmi dezvăluie un tablou pe cât de frumos pe atât de excitant. Pielea ce reacționează imediat cum tălpile ating podeaua un pic rece, boxerii ce conturează linia perfectă și tricoul puțin larg (cliseicul tricou, eventual alb) iar de restul peisajului rămâne să mă bucur doar eu.
În principiu sexul nu se transformă în dragoste. Sexul este sex. Actul egoist prin care fiecare îl folosește pe celălalt pentru a-și satisface plăcerea. Căci da suntem egoiști atunci când facem sex. Încercam să dominăm și uneori ne lăsăm dominați, asta nefiind altceva decât o plăcere ascunsă.
Dragostea este altceva, este contopire, este schimb de energie, toate astea într-un alt ritm.
În principiu dragostea te completează. Asta este motivul pentru care spuneam să nu te prindă ploaia singur și nici sărbătorile, pentru că totul este mai "plin" dintr-o data.
Cum reușești să o faci să te iubească, nu-ți pot spune. Nu pentru că nu vreau ci pentru că nu există niște pași exacți. Este ca mersul pe bicicletă, ai idee de la alții despre ce înseamnă dar n-ai habar despre cum se face. Roțile ajutătoare nu sunt soluția pentru că nu este aceeași senzație. Oricum așteaptă-te să cazi la un moment dat și să te rănești și nu o data ci de mai multe ori. Aici mă refer și la mersul pe bicicletă și la dragoste.
Cert este că dacă o să îi câștigi încrederea, dacă o să îi descoperi slăbiciunile și le vei transformă în atuuri, dacă îi vei accepta defectele și reciproc, șansele cresc.
Nu o lasă să te domine, fii o provocare zilnică. Tachineaz-o, nu îi oferi totul dintr-o data însă până la final da-i totul. Înțelege-o, inspiră-i siguranță. Fă-o să țipe de plăcere și să te țină minte. Oferă-i un preludiu cât mai lung și cât mai complex, adu-o până în pragul în care te imploră să i-o tragi. Dacă ai făcut toate astea să fii convins că după ce pleci încă îți caută parfumul și deja i se face dor de tine. Dacă te sună chiar și după ce și-a potolit hormonii să știi că e posibil să se fi atașat de tine sau să îi fi plăcut destul de mult.
În principiu dragostea ei era mișto...
14:44
Îmi place să merg și să mă aflu în locuri aglomerate. Acolo văd multe priviri, mulți oameni și cu atât mai multe trăiri. Mă hrănesc atunci când mă simt singur cu privirile lor. Am văzut oameni veseli, oameni triști, priviri dezamăgite și priviri pline de speranță. Oameni ce priveau în gol și oameni ce aveau o destinație bine stabilită. Am văzut în privirile lor suflete frumoase, rănite, reci, iar în unele priviri nu am văzut nici un suflet.
În metrou este deprimant...Oamenii uită să zâmbească, obosiți de muncă de viață sau de nimicuri adunate.
Pot să îi văd cum îi mistuie gândurile și cum îi obosesc proprile lor idei.
Îmi place să tac uneori, să îmi vorbesc în sine. Mă calmează și mă asigură că încă sunt acolo pentru mine când nimeni nu mai este.
Mergeam umăr la umăr cu tine și nu ziceam nimic. Ce ne spuneam când nu ne vorbeam sincer nu știu. În capul meu se derula fiecare secundă de la început până în prezent. Oarecum simțeam frica și teama de sfârșit dar îi făceam față.
Indiferența e importantă, o face să te vrea și să te dorească. Indiferenta o pedepsește. Indiferența te pedepsește și pe tine dar merită. Tind să cred că după ce ești indiferent te vrea mai mult ca atunci când este vorba să o fuți.
Indiferenta....căcat, e greu să fii indiferent. Oricum merită să te comporți puțin indiferent. Îi dai peste cap toate planurile și îi fuți toate gândurile. Merită pentru că nu se așteaptă.
Îmi place să citesc toate porcăriile care ei uneori nu îi plăceau și nu le agreea. Eram diferiți dar ne completam. În ultima vreme mă domina și provocarea s-a stins. Îmi place să citesc și să mă asociez cu diferite personaje ce îmi par a fi asemănătoare mie. În final îmi place atât de mult să citesc încât la final simt că lipsește ceva, îmi pare rău că s-a terminat.
Ziceam de gânduri și de ideea de a vorbi în sine. Uneori ne place să ne victimizam (mănânci rahat dacă îmi zici că niciodată nu ai făcut asta). Ieșisem de la metrou și ploua, în mintea mea rămăsese acel "pa" sec. Nu mi-am deschis umbrela și am preferat să mă plouă și să îmi imaginez cea mai tristă scenă din filmele americane. Era fix scena în care adolescentele ar fi început să plângă și să-mi plângă de milă în același timp, îndrăgostindu-se de mine și ulterior cumpărând postere cu mine.
Dacă nu ar fi fost să mă victimizez tot nu aș fi deschis umbrela pentru că îmi place ploaia și pentru că mă durea cum a plecat fără să zică nimic.
Îmi place ideea că într-o bună zi se va întoarce pentru că îi e dor de telefoanele mele, își aduce aminte de degetele mele prin părul ei, îmi simte uneori parfumul, îi e dor de cum găteam, îi lipsesc "pisoiași"și "iubito" așa cum le spuneam eu. Își aduce aminte și uitându-se în dreaptă ei va observa că "el" nu poate să îi ofere ceea ce i-am oferit eu cândva.
Pe de altă parte, dacă o să fii indiferent trebuie să fii sigur că are ce să regrete atunci când stă singură, o bufneste plânsul și se gândește la tine.
01:04
Îmi place Tudor Chirilă, cafeaua și
chitara. Evident pe lângă cele spuse, multe altele. Îmi place de asemenea și
blogul pe care îl scriu. Blogul meu este o poveste nu o temă. Ăsta este și
motivul pentru care nu postez zilnic. Scriu atunci când simt nevoia să-mi spun
o parte din poveste, nu să-mi rezolv o temă!
Povestea...O noțiune vagă și în același
timp atât de complexă. Mijloc de a transmite un mesaj sau mijloc de a te
deschide. Cheia unei povești bune? Sinteza, concisul și exactul.
Scriam în posturile anterioare despre faptul
că nimeni nu mai are timp de nimic. Până și atunci când ne privim pe noi
înșine, în oglindă, o facem pe fugă. Totuși, avem un noroc incredibil noi
oamenii ! Ne putem adapta. O calitate esențială, astăzi.
Spuneți-vă povestea dar faceți-o exact. Nu o
luați pe ocolite și în nici un caz nu denaturați. "Dezbrăcați-vă,
complet!"
Globalizarea a adus odată cu ea și
stereotipii. Ca de exemplu discursurile motivaționale, lansate în filmele
americane.Scena aia din vestiar. Este pauza unui meci de fotbal, baseball sau
orice alt sport. Echipa este condusă iar antrenorul le ridică moralul
băieților. Filmul are happy-end și toată lumea e fericită. A prins în rândul
tinerilor. Acum oricine poate vorbi câteva minute, dar puțini sunt cei care o
fac din plăcere și nu pentru a da bine.
Viteza asta pe care chiar noi o dezvoltăm m-a
adus și pe mine într-un stadiu grav de frenetism. Un tip cu un tată care este
mânat de ordine și care face lucrurile domol. Uneori îi invidiez răbdarea dar
pe de altă parte mă bucur că m-am adaptat vitezei. Compromisul? Sintetizarea a
orice!
Facebook. Sintetizarea stărilor, poveștilor
etc. Cum îți poți spune povestea, când alți o sută postează în același
timp? Tudor Chirilă spunea despre
Facebook: "Eu nu pot să-mi spun povestea într-un mod mai complex poate
chiar mai creativ. Sunt obligat să pun o poză, să share-uiesc ceva, ceea ce s-ar părea că mă face interesant dacă
cineva se uită vreodată în feed-ul meu. Pe dracu ! Nu se uită nimeni în feed-ul meu istoric, foarte rar.
Oamenii sunt ai prezentului!"
Dacă eu mă întâlnesc pe stradă cu unul dintre
voi, cum va veți spune povestea? Veți începe pur și simplu? Evident că nu. Poate pe Facebook este mai
ușor căci acolo suntem învățați să ne prezentăm sub forma unui CV. Un CV în
propoziții și emoticoane. Dar în spatele acelui CV, ce poveste stă ?
Care sunt șansele reușitei de a ne afirma cu adevărat ? Exceptând gesturile.
Tequila și iarbă nu sunt soluția pentru a ieși din rând.
Singura soluție este să facem ceva cu adevărat
remarcabil ! Ceva palbabil, memorabil, nu doar pentru noi ci și pentru cei ce
ne urmează. Mă refer la ideea de a lasă ceva în urmă noastră.
Tequila și iarba, o spun din nou, nu sunt soluția. Să fii tu cel care intră gol
în mare, din tot grupul de prieteni, nu e decât o aminitre însă nu ceva
memorabil. E adevărat, este o amintire a adolescenței, o perioadă alminteri
frumoasă dar...
Cel mai
frică îmi este de standardizare.
Mă refer la standardizarea poveștii. Modul în
care tindem să apreciem. Prin "like-uri"! Like-ul nu îți dă
posibilitatea de a plăcea ceva mai mult sau mai puțin. Like-ul este universal.
Dacă ai și o părere de spus vei lasă un comentariu ulterior postului. Găsești
câțiva ce sunt de acord cu ține și lasă și ei un comentariu:
"subscriu!". Poate prea obosiți să-și mai pună amprenta sau să mai
adauge ceva. Sau poate cu exact aceeași părere ca și tine. Puțin probabil!
Sute de comentarii dar niciodată interacțiune
sau dialog.
Afirmă-te și spune-ți povestea, nu o fă în
van. Nu o fă pentru "trend". Spune-ți povestea cui trebuie iar atunci
când o faci, dezbracă-te complet !
Tudor Chirilă: " Viitorul comunicării
sunt poveștile bine spuse. Acum avem sute și mii de mijloace, povestea e veche
de când lumea și acum e la îndemână tuturor. Deci...?"
10:43
Îl știți, îl
simțiți, îl faceți, internetul abundă in acest cuvânt. O industrie întreagă ce
profită de pe urma exploatării lui. O industrie în care, se toarnă scene după
scene. Sute de mii de ore, de gemete, finaluri fericite, poziții ce fac
"kamasutra" să pară demodată. Fie că sunt blonde, brunete, roșcate,
bătrâne, grase, împreună cu tipi bine făcuți, slabi, grași sau chiar alte
blonde, brunete, roșcate. În public, acasă, pe platou. Cu scenariu sau nu.
Expresia "caută și vei găsi" este mai valabilă ca niciodată.
Copil fiind, mă
înroșeam brusc la față când auzeam acest cuvânt. Vocea îmi tremura și,
instantaneu, palmele mi se umezeau dacă
trebuia să îl rostesc. Am crescut cu acest respect pentru cuvântul din trei
litere, pe care mai târziu l-am ales ca
subiect pentru blog.
Preludiu: o
sticlă de vin roșu, petale de trandafiri pe jos, lenjerie intimă nouă pentru
amândoi și iată scena perfectă pentru ore în șir de sex. Asta m-au învățat
americanii. Zeci de scene din filmele produse la Hollywood au aceeași
desfășurare.
Internetul m-a dat
peste cap. Bogăția acestui loc este de necontenit, însă, nici acum nu-mi explic
următorul lucru: de ce există videoclipuri pornografice cu amatori, postate pe
diferite site-uri? Vreau să spun că, a te filma este alegerea ta, dar nu mă
prind la partea cu urcarea pe internet. Plus categoria intitulata "point
of view"... Trebuie să fie destul de dificil pentru cel ce filmează să se
concentreze și pe o bună focalizare și pe menținerea erecției.
Închei parantezele
deschise anterior, sub formă de paragrafe, ajungând la ceea ce voiam, de fapt,
să scriu, sub titlul "Trei, litere un cuvânt".
Sexul trebuie să fi
fost, în primul rând, mijloc de perpetuare. Făcând abstracție de această
noțiune, mă concentrez pe ideea de act sexual săvârșit cu scopul de a...Scopul
diferă.
Sexul este de
împăcare, de cunoaștere, de încheiere, de plăcere. Sexul se poate combina cu
dragostea.
De unde și până unde
existența a doi termeni ce descriu aceeași acțiune? Sex și dragoste! Ei bine,
descriu aceeași acțiune, dar trăiri diferite! Prima oară este sex, apoi
dragoste.
Părul tău strâns
îmi trezește simțurile, mă incită. Știu ceea ce urmează. Îți smulgi, efectiv,
elasticul ce îți ținea ferm strânsă coada, lăsând părul să îți acopere umerii
ce încoronează un gât subțire și vulnerabil. Pielea fină îți acoperă tot
corpul.
Dâra de parfum pe
care o lași în urmă îmi amintește că trebuie să te urmez. Tocurile sunt clișeul
peste care niciodată nu se pune praful. Îți dau un statut de conducătoare.
Puterea feminină nu a fost niciodată mai evidenta ca pe tocuri.
Lumina difuză este
cheia. Îți văd silueta. Ești ca o schiță. Cuvântul porno nu poate descrie ceea
ce văd. Mai degrabă, cuvântul "simetrie" este cel te descrie.
Finalul este un
deliciu al simțurilor. Niciodată nu poți
ascunde coapsele ce, preț de câteva secunde, rămân încordate, aproape
paralizate, alături de respirația haotică, desigur.
Exercițiul de imaginație nu mi-a ieșit chiar atât de bine.
Actul sexual imaginat nu a fost punctual. Am smuls fragmene din el. Dar nu ăsta
este factorul ce a determinat eșecul, ci faptul că nu era sex, ci dragoste.
Diferență ?
Sexul îl cumperi, îl
vezi, îl faci. Dragostea este o particularitate a cuvântului la pronunția
căruia, uneori, încă, mai roșesc.
Și de unde până unde
atâta puritanism în comportamentul și limbajul nostru ?
Cine înjură mai mult:
copilul sau părintele? Noroc că astia care traduc filmele americane sau
franțuzești adaptează textul. Nu mai vorbesc de muzică. Acolo 50% din expresii sunt triviale.
14:02
Cum ar fi ca toate clasicele povești cu
care am adormit, de-a lungul copilariei, să fie adaptate ? Iar prin adaptare
inteleg: adaptare temporală, spațială dar și stilistică. Ceea ce urmeaza este incercarea de readaptare, mai in glumă, mai in serios, a "Fetiței cu chibrituri".
De ce acest titlu ? Pentru că, după părerea
mea, este o poveste adresată unui public tânăr (nu tânăr adolescent, ci tânăr
copil), un public ce nu ar trebui sa aibă parte de drame și finaluri nefericite
la vârsta respectiva. Căci, cu toții știm că, "fetița cu chibrituri ",
moare tragic la final. Nici măcar nu a avut parte de o moarte prea
"cumsecade".
Era Anul Nou. O noapte al dracului de
friguroasă. Strazile pustii ascundeau subsoluri ticsite de cluburi pline. Rochiile
negre, stramte, se unduiau la unison cu siluetele ce, amețite bine de alcool,
dansau pe așa zisele "cuburi". Ei, domnii, după multe pahare de vodka
cu enregizant incepeau sa regreseze ( nu este ca și cum erau la un nivel prea înalt).
Se transformau in animale ce iși căutau prada. Ochii lor priveau, prin fumul
gros de țigară, la "căprioarele " pe care erau gata, gata sa le
atace. Ademenindu-le fie cu portofelul ,fie cu bicepșii ce aproape sfâșâiau
tricourile albe,mulate sau camasile cu "caluț".
Ăia in tricou negru erau bine amplasați.
Păzeau buna desfășurare a dezmațului. Și ei gata de atac. Insa ei nu cucereau,
ei interveneau. Așteptau pretextul unei cerți pentru a-și face meseria. De abia
așteptau sa care cațiva pumni și sa scoată pe brațe vreun tupeist.
Insa fetița
cu chibrituri habar n-avea de toate astea. Era seara de Revelion și de abia
daca avea cativa lei in buzunar. Voia intr-un pub sau undeva ieftin. Îi surâdea
ideea unei treceri dintre ani in care sfârșește fie in vreo toaleta, fie vomitând
tot alcoolul de care ar abuza, fie împreună cu
un necunoscut. De fraierul care o
intreaba de numărul de telefon nu avea
nici un chef !
Protagonista noastră nu avea o viață prea
stralucită acasa. Capul familiei muncea cu ziua pe un șantier. Fusese in zilele
lui de glorie un bun arhitect. Celei careia "fetița cu chibrituri" ii
spunea mama, venea târziu acasa, uneori chiar deloc. Avea un salariu bunicel, însă
il cheltuia cu un italian stabilit in Romania .
Revenind la "fetița cu
chibrituri". Se apropia 12 noaptea și ea incă bântuia prin Centrul Vechi. Cu mâinile înghețate își aprinde o țigară si
grabește pasul. Cu o mână fumând și cu o mână in buzunarul cu cei 30 de lei se
gandește la viata de rahat pe care o duce.
Gândurile
cu tenta depresivă o năluceau. Îi vine o idee. Dă un telefon, fuge până la
Unirii și se intalnește cu un vechi prieten. Poartă o discuție cu respectivul. Îi
dă cei 30 de lei si primește "biletul" către o noapte reușită, sau
cel puțin câteva ore.
Trage primul fum si vede un șemineu. Simte
caldură. Mai trage un fum, în față i se arată o masă plină cu mâncare. Al
treilea fum îi arată si bradul de Crăciun pe care, acasă, chiar ea il impodobise; sub el nu a regăsit iPod-ul cerut. Ajungând la filtru, iși vede colegii de
liceu ce se distrau la un baieram organizat ,"clandestin", de unul
dintre ei, la plecarea parintilor din
oraș.
Preț de câteva ore a uitat de viața pe care și-o
blestema zilnic. Trezindu-se, și-a dat seama că a ratat tot. Era ora 3 dimineața, iar degetele de la picioare ii degeraseră. Se acomodase. Tremuratul devenise o
obisnuinta. Drumul spre casă părea ceva imposibil. Reușește sa ajungă la
baieramul colegilor de liceu, unde petrecerea era pe sfârșite. Adoarme in baia
unde i-a plătit celui ce a lăsat-o sa intre. Sexul pe care il prestase nu era
demn nici de cele mai proaste scene porno de pe internet. Însa el era după câteva
sticle de bere si shot-uri, cărora le pierduse numarul. In concluzie... s-au
înteles.
Originalul ?! Alta poveste si cu siguranță, alt
final. Am preferat să nu îi urmez finalul și sa decid moartea fetei, așa cum scriitorul a facut cu sărmana "fetiță cu
chibrituri". Eu am ales să o las să trăiasca. Iar despre noaptea pe care o
petrecuse, ei bine...nu-și va aduce aminte prea multe.
00:03
"-Cine vrea sa-ți
citeasca ție gândurile triste și cine dracu o să mai dea și bani pe asta ?!
- Aici nu e vorba de gânduri
triste. Credeam doar ca, ceva la sentiment nu strica.
-Nu strica, pe dracu. Nu ii vezi
că manâncă la fast-food-uri ? Ei n-au timp sa le tihneasca o bucata de pâine in
stomac și tu vrei sa-ți citeasca ție căcaturile
-Bai, erau scrise frumos, era
vorba despre ei și despre cotidianul din care nu le terce prin cap sa se
trezeasca. Mă pricep la asta, nu vorbeam prostii.
- Mi-ai cerut părerea, ți-am
dat-o. Vrei să scrii despre cotidian, așteaptă-te să trăiești in continuare in
cotidian. Vrei să scrii fara invelișuri, făra inhibitii ? Pregatește-te de o
carte "nedusa la biserică".
Vezi frunza aia ?!
-Da, ce-i cu ea ?
-O frunză portocalie spre maro
care cade, corect ?
-Practic vorbind...da !
- Vezi ! despre asta vorbesc. În cartea ta, frunza se îndrepta letargic spre pamânt, lăsând natura să ii
induca diferite infelxiuni de culoare. Ruginiul de toamnă prematura in bătăile
soarelui de sfarsit de august...
-Te apropii...
-E o frunza care cade,
dobitocule, atât ! Au ei timp de descrieri, în ziua de azi ?. Au timp de
Făt-frumos pe calul său? Au pe dracu ! Fii concret, puștiule, scurt si la
obiect !
-Bine, hai ca o fac !
- Auzi, inca ceva! Mai dă-le in pula mea de inhibitii si scrie ce te taie capu. Nu scrie porcarii, fă-o frumos, te pricepi la asta. Hai pune-te pe treaba ! "